Asylum

Noaptea aceasta este animata de mirosul dementei iar aerul plin de mucegai inca imi otraveste plamanii, sunt prins in inchisoarea asta .

   In pamantul de sub mine misuna toti demonii mei iar ferestrele batute in cuie nu lasa nici o raza de speranta sa intre, nu este nici o iesire si ma intreb cum de azilul acesta a devenit locul meu de tihna.

   Degetele imi sangereaza pline de aschii si pamant iar peretii zgariati din jurul meu imi amintesc de cate ori am incercat in zadar …

   Istoria se repeta la nesfarsit iar aceste rani inca sunt vii, imi ard carnea si sufletul dar lectia nu va fi invatata niciodata. Ca printr-o amintire chipul tau apare pretutindeni, ochii tai de unde intunericul insusi izvoraste iar fantomele din jurul meu prind voci.

   Mi-am distrus propria credinta si lumea-mi este zguduita din temelii, imi doresc acum doar ca speranta sa ma abandoneze odata. Imi este teama sa visez in continuare, sa ma intorc acolo unde spiritul imi este macinat si strapuns de rusine, umilinta si dorinta, dorinta de a te strange in brate cu pretul sufletului meu.

   Am fost atat de aproape de sfarsit, mi-am simtit propriul mormant in momentul meu de egoism, cauzat de tradarea mea.

   In aceasta institutie suspin acum, atat de rusinat sa ma mai trezesc dupa atata timp, toata viata am dat gres in incercarea mea de a te proteja. Acum as dori ca tu sa te intorci macar o data, doar ca sa-mi distrugi toata lumea.

   Tot ce mi-am dorit a fost singurul lucru ce nu l-am putut gasi. Crede-ma, am vrut mereu sa repar totul insa nu m-am putut  opri din a distruge pana la temelii.

   Unde sa merg de-acum cand atatea cuvinte au fost nespuse … Voi cara aceasta povara in continuare, stand aici, fara cuvinte iar peretii din jurul meu vor alunga lumina slaba si voi ramane singur, doar cu mine … Voi fi bine, stiind ca undeva  tu traiesti si ai parte de tot ce nu ti-am oferit.

A verse in need

  Uite-ma inca o data aici, pe podeaua uda si rece, langa semineul stins in care carbunii arsi de noi inca fumega. Privesc la cutia muzicala pe care am pastrat-o de la tine, plina de praf si zgarieturi.

  Nu-mi pot muta privirea de pe ea si respir tot mai adanc, este frig in aceasta incapere iar umezeala alunga tot ce inseamna caldura. Pe spatele cutiei este o cheita ruginita si imi fac curaj sa o rasucesc de trei ori …  cortina se strange, razele de luna ilumineaza inca o data superbul spectacol. Melodia blanda inunda camera cu caldura si sentimentul de protectie nu a fost niciodata mai coplesitor.

  Culorile melodiei picteaza totul in jurul meu iar eu ma simt aprins din nou. Totul capata viata in jurul meu , focul din semineu arde din nou cu flacari pasionale iar umbrele-i se joaca pe peretii incalziti din nou.

  Aici, in fata semineului, stam noi doi, in poala ta mi-am odihnit capul si ne-am daruit celuilalt. Ating locul unde stiu ca chipul tau se afla, chipul bland ce-l voi adora mereu  si totul apare in fata mea , din nou, doar noi doi, un singur suflet si o singura suflare.

  Focul trosneste in semineu iar flacarile noastre ne mistuiesc in continuare. Doamne, te pot privi din nou, esti aici cu aceeasi ochi sclipitori …

  Inainte sa te pot apuca de mana, melodia se termina iar totul revine la raceala si umezeala dinainte iar eu sunt in cenusa ce a ramas din noi. Cu ochii plini de lacrimi, caut sa te vad din nou, chiar de m-ar costa tot ce a mai ramas din mine, tot ce mai zace plapand in asteptarea ta. Voi sta aici zambind ca un clovn pana cand spectacolul se va termina iar tot ce se va auzi in continuare va fi acelasi cantec al inimii marete ce tanjeste dupa tine.

  Stiind ca te voi gasi din nou acolo, imi voi petrece restul vietii ascultand aceasta melodie plina de regrete. Intorc inca o data cheia cutiei muzicale si spectacolul incepe iar…. si iar …. si iar ...

Rest calm

Un zmeu pluteste usor pe cerul gri iar el inca viseaza la toate cele ce le-a pierdut candva. Pe acest tarm, copilul meu priveste valurile cum spala stancile iar toate simturile ii sunt rascolite.

A fost un drum lung dragul meu, nu am mai intalnit o inima atat de blanda ca a ta, ai lasat urme adanci in urma si ai sangerat mult insa ai ajuns la capat.

Atatea amintiri dainuiesc inauntrul tau, iti zambesc si te cheama sa revii acasa pentru a potoli furtuna starnita in adancul tau.

Iti amintesti umarul pe care ti-ai odihnit capul, aici unde v-ati jurat eterna iubire? Care este culoarea cantecului vostru? Unde a disparut toata mireasma voastra? Ce ape plang acum lacrimile voastre?

Stiu ca tanjesti dupa vremurile trecute, insa nu doresti credinta sau intelepciune, inocenta e ce inima ta suspina dupa. Ai strigat mereu la ceilalti sa inceteze, sa nu mai spuna ca inteleg cum te simti, prin ce treci tu, cum ar putea cineva sa stie asemenea lucru? Ei iti spun cu totii sa fii tu insuti dar cum poti cand nici tu nu stii cine esti?

Spune-mi, ce-ti doresti tu copilul meu? Comorile de nepretuit din intreaga lume, creaturile de neimaginat sa le intalnesti sau pentru un minut doar sa traiesti, sa mai simti totul pentru care s-a meritat sa plangi si sa razi?

Simte vantul ce te inconjoara pe aceasta stanca si priveste cum fantomele trecutului danseaza langa tine. Uite, acolo este inima ce ai promis sa o iubesti toata viata si chiar de ai vrut sa te ascunzi de ea, i-ai ramas loial cu sufletul, inima ce te-a facut sa crezi in lumea ce ai vrut sa o creezi. Ai vrea sa o strigi sa revina, sa ramana langa tine pana cand totul se va intuneca pentru totdeauna iar linistea e tot ce va domni.

Frumos, atat de timid cum esti, nu-ti pierde niciodata blandetea, mangaie in continuare obrazul pe care l-ai lovit si sterge lacrimile ce le-ai starnit.

Nu mai sta aici, ridica-te si fugi acasa copilul meu, acolo unde toti te asteapta sa te intorci cu drag, le este dor de tine, lasa grijile si joaca-te, nu trebuie sa te temi de nimic, nu-i nici o frica in a visa.

Eu insumi am vrut sa devin un barbat-copil decent insa tot ce a ramas din mine sunt doar oglinzi sparte si fum, am daruit tot ce nu am meritat sa primesc.

Odihneste-te acum si adu-ti aminte …

The Promise

Istorie, amintiri si promisiuni ... Sunt tot ce ma inconjoara acum, ma coplesesc, ma aduc la pamant si-mi readuc ranile la suprafata ce candva le-am acoperit pentru a ma convinge ca totul va i bine in timp.
Cicatricile ma dor, ustura cu agonie si lacrimi, nu am avut timp sa ne luam la revedere, sa te privesc pentru ultima data. Unde suntem acum? Este o neliniste continua ce ma framanta, uneori ma intreb de ce mai sper ... si totusi ...
Promisiunile facute intre noi au devenit probabil un blestem in cele mai intunecate momente din vietile noastre.
Te-am avut aproape, simtandu-ti bataile inimii langa a mea insa te-am lasat sa pleci ... sper ca te vei intoarce la mine intr-o zi, am sa te astept pana iti vei aminti.
Zilele trec dureros de greu insa ma amagesc ca nu va fi nimic in zadar. Am incercat sa ma tin departe de tine, stiind ca ti-as putea ceda cu usurinta, inca aud cuvintele tale neincetat si simt cum eforturile sunt in zadar.
Linistea este prea violenta pentru mine, vei ramane alaturi cand te voi ruga? Vei fi acolo inca o data?
Simt ca este mai mult decat destinul ce ne tine inca apropiati insa prea departe sa ne putem atinge.
Am ramas aici cu timpul si astept privind amintirile ce ma alina, locul unde iti pot auzi vocea, iti pot vedea chipul si iti pot simti caldura.
Nu este decat liniste si intuneric in jurul meu, nici o lumina sa ma ghideze si simt cum picioarele mi-au obosit pe aceste bucati de sticla.
As vrea sa te am aici, sa stiu ca totul este real, esti tot ce sper si ador ... Timpul a fost impotriva mea, a luat tot ce aveam mai bun si m-a lasat singur, asteptandu-te sa spargi aceste lanturi.
Tot ce ar fi trebuit sa fie pierdut este inca aici, mai dureros si puternic pe zi ce trece si ma omoara.
Oftez usor si ma uit in jur sa te aud strigandu-mi numele, sa stiu ca esti aici pentru un moment. Avem atatea de impartasit, amintiri ce doar noi le avem si doar atingerea ta imi poate readuce culorile la viata.
Astept ziua cand vei fi inapoi unde apartii, as trece granita timpului, lasand ziua de azi in trecut pentru a fi cu tine.
Cu timpul, aceasta poveste va ramane o parte din noi iar eu voi ramane in asteptarea sarutului iubirii adevarate.
Mi-ai promis ca vei fi aici inca o data iar eu am crezut, mereu voi crede ...
Te rog sa nu ma mai lasi sa plec ...

Winterborn

Sunt viu. Cel putin asa cred, imi simt pulsul, bataile inimii iar trupul ce amorteste tot mai mult. Am senzatia ca am paralizat, picioarele sunt la locul lor insa nu ma asculta. Este si o parte buna, stiu ca nu mai am mult de asteptat in infernul acesta inghetat. Am fost lasat aici ca un paria, am implorat pentru ajutor caci nu pot suporta singur tot chinul acesta. Insa aici in singuratate, frig si intuneric, doar eu ma cunosc. Ei spun minciuni, se prefac ca vor sa te ajute insa din start tu esti o speranta pierduta in ochii lor. Eu am avut de ales : sa ii ascult sau sa imi continui viata singur. Nimic nu este mai dureros decat singuratatea. De cate ori am incercat sa ma ridic, sa le tin piept, am fost doborat, nu era nimeni sa ma sustina si m-am resemnat in cenusa mea. O viata de visator este intotdeauna una condamnata. Poate daca totul nu ar fi fost atat de mizerabil, as fi indraznit sa deschid ochii. Inauntrul meu, convietuiesc in lumea creata de mine, lumea unui om ce nu mai are nimic de pierdut iar totul a inghetat pentru el. De ce vor acum sa vorbeasca, sa incerce sa inteleaga de ce m-am izolat intr-o prisma de gheata, cand ei m-au impins in prapastia asta ... Este prea tarziu, insa nu e totul terminat. Intunericul este mereu insotit de lacrimi in liniste si in felul asta durerea creste zi de zi. Viata mea este o amintire sfaramata in bucatele, unele prea mici pentru a le mai acorda atentie insa ce la fiecare raza de soare stralucesc, iar altele prea grele si dureroase pentru a ma mai apropia de ele. Cu siguranta mi-am pierdut mintile aici rezemat de o stanca colturoasa, tot privind in sus pentru a vedea daca ma cauta cineva. Cativa au venit si au strigat doar apoi au plecat. Am luptat razboiul asta din ziua caderii noastre, sperand ca alaturi de tine pot infrunta tot ce este inuman in ei, insa ai fost doborat ... ai fugit spre cealalta parte a universului. Ce rost avea sa razbat in viata asta, inghitind venin si zambindu-le totusi trufas? Dupa decadere, am crezut ca acesta este sfarsitul, dar stiu ca vei intelege ce ma mai retine aici ... Imi privesc corpul gol si vanat de frig si lovituri pe pietrele colturoase, am vrut ca toti sa vada in ce m-am transformat si ca am incasat mereu lovitura dupa lovitura, fara sa imi fie rusine, fara sa suspin in fata lor. Ei sa se bucure de triumful lor, eu de demnitatea mea. Cu un singur glonte, mi-au impuscat sufletul, m-au aprins in noapte si am simtit propria-mi utopie prabusindu-se ... pentru binele meu, am auzit. Nu trebuie sa te temi sa imbratisezi tot ce este al tau, sa te accepti si sa te cuprinzi, doar daca ai o inima indoielnica. Incerc sa ma strang cat mai aproape de stanca, aducandu-mi genunchii cu mainile langa piept si inchid ochii. Visez sa pasesc pe scarile raiului, ingerul meu sa ma intampine ... Visez ca inima mea sa bata din nou, sa bata a speranta si caldura ... Cat as vrea ca totul sa se termine ... cat as vrea sa fii aici ... si totusi, inca mai sper.

Too young to die

Ai privit vreodata frica in ochi si ti-ai spus ca nu-ti pasa? Asta incerc sa fac acum insa ori de cate ori ridic capul, imi intorc privirea rusinat de propria-mi reflectie.

Sunt aici de o zi si o noapte, ascult valurile cum spala stancile, sper ca in curand imi vor spala trupul si sufletul.

Intotdeauna am asemanat durerea, suferinta, singuratatea cu mucegaiul, ce se depune treptat peste inima, ce iti copleseste sufletul. Uneori, se ivesc sufletele pereche ce vor avea grija sa iti amintesti ca nu esti singur, cine esti si care este rostul tau aici sau chiar ei sa devina motivul pentru care sa respiri si sa speri.

Eu nu mi-am mai vazut sufletul si inima de multa vreme. Stiu ca sunt acolo, insa au invatat sa convietuiasca cu amaraciunea. Nu am mai facut curat, nu am de ce.

Imi reapar amintirile in care priveam telefonul asteptand sa sune si sa-mi demonstreze ca nu sunt singur, ma amageam.

Ai incetat si tu. Era magie intre noi in pofida pietrelor de care ne-am impiedicat. Toti spuneau ca nimic bun nu poate fi la final, stiam asta.

Ma hraneam insa cu dulcea-ti ambrozie din adancul inimii tale si totul era perfect. Nu imi permiteai sa privesc inapoi, in lateral. Te vedeam doar pe tine si stiam ca merg bine desi eram constient ca dupa tine este o adanca prapastie.

Am sezut amandoi pe aceasta stanca, am privit la stele si spre viitorul nostru iar luna cu palida-i lumina ne-a calauzit in calatoria noastra.

Pietrele, stelele, apa, aerul ne-au fost martori si ne-au inconjurat de fiecara data cand navigam unul in jurul celuilalt precum doi sateliti.

Cu timpul insa, gravitatia s-a stins iar aceste elemente eterne ale naturii ne canta povestea oricui are inima sa asculte frumosul nostru basm.

M-ai lasat sa ma ingrop sub praf si mucegai, acum probabil nu ma mai recunosti. Te-as putea vedea oriunde, privrea ta blanda ce licarea sub clar de luna si atingerea ta blanda ce ma putea aduce la lacrimi.

Timpul a trecut iar ramasitele noastre au ramas ingropate. Nu regret nimic.

Nu vreau sa ma mai intorc inapoi, ma dor picioarele iar plamanii imi sunt obositi, respir tot mai greu.

Adevarul e ca nu mai am unde sa vin. Am uitat cuvinte precum casa, familie, prieteni, suflet pereche ...

Este racoare, simt stropii de apa cum imi racoresc pielea. Privesc cu aceeasi ochi mari si visatori spre orizont si zambesc.

Uneori cred ca am ratat viata, a trecut pe langa mine insa a avut grija sa-mi mai dea cate o palma sa ma trezesc si sa respir.

O prietena mi-a spus ca viata se merita traita doar pentru acele momente care iti taie respiratia. Am simtit din plin senzatia si aproape ca am ramas uscat si prafuit pe dinauntru.

Am trecut prin ani, uneori singur, alteori cu tine apoi tot singur.

Naiv si visator, am sperat ca voi avea o viata diferita fata de iadul ce-l indur insa m-am resemnat. Pe parcurs am intalnit fiinte ce mi-au ucis visul din pura placere si satisfactie si au transformat totul in rusine si umilinta.

Imi este frig, oare unde esti? Am inflorit sub protectia ta insa m-ai lasat sa ma usuc sub arzatorul soare.

Nu-i nimic.

Voi pleca fara tine. Ma ridic pe picioarele amortite ce abia ma sustin si-mi las intregul corp imbratisat de vant.

Zambesc simtindu-mi parul ravasit, trupul alintat iar picioarele spalate de natura.

Apa este rece ca gheata insa nu ma deranjeaza, ma voi duce inainte, asa cum m-am lasat purtat pana acum.

Inaintez in larg privind spre orizont sub lumina lunii... Cand ai devenit atat de rece ?

Aud apele tulburate de prezenta mea insa valurile imi fac loc sa ma duc tot mai departe.

Imi tin respiratia in speranta ca totul va fi mai bine. Vin, destinul meu...

I know I will die alone, but loved

  -Taie ! Acum !
  -Da ... Nu ! Lasa-ma te rog !
  -De ce insisti sa te agati de mizerabila ta existenta? Esti orb?
  -Nu stiu, simt ca imi scapa ceva. Oare asta sa fi fost tot?
  -Nu a fost niciodata nimic ! Tu nu meritai sa te nasti, sa ti se ofere viata asta. Nu este aici locul tau. Esti urat de toata lumea, familia te dispretuieste si te-a izgonit de acasa, nu ai reusit sa faci nimic cu viata ta mizerabila. Esti un nimeni si o stii bine, ai fost mereu singur !
  Simt cum siroaie de lacrimi imi inunda ochii obositi si imi umezesc sufletul uscat si obosit de atatea incercari. Avea dreptate, sunt un nimeni.
  Stau aici in pat inconjurat de lumanari aprinse, draperiile trase insa cu usa deshisa la incapere in speranta ca poate cineva va intra si ma va salva de la gestul extrem pe care am de gand sa-l savarsesc. Ce stupid, de parca e vreun mare ritual totul si cu siguranta nimeni nu isi mai da interesul pentru mine.
  Sunt cu cutitul in mana, recent ascutit pentru a evita orice situatie penibila si cu foile asternute in fata mea scrise de mine.
  Ce idiot am fost, chiar am crezut ca pot face fata? Am vrut ca toti sa ma asculte, sa ma citeasca, un gand maret si egoist, insa acum zace in fata mea in cenusa cu aripile frante.
  Nu am mai iesit afara de ceva vreme, am uitat cum este. Vag resimt sentimentul de a te bucura de orice raza de soare, orice frunza din natura si orice zambet aruncat de oameni.
  Imi este rusine si Dumnezeule cat urasc ce am devenit. Fortat sa las in urma totul, umilit si aratat cu degetul. Se pare ca pana la urma nu toti se nasc pentru a trai aici. Sunt cei puternici, indiferent ca sunt onesti sau de o rautate cutremuratoare si cei plapanzi pentru ca cei puternici sa se simta superiori si a-i lovi tot mai tare.
  Am incercat sa ma izolez de mediul asta ostil, sa ma refugiez in lunea mea unde sunt in siguranta, insa rautatea omului poate patrunde si distruge sufletul cuiva oriunde.
  Nu am intentiomat sa fiu o victima, doar sa atrag atentia si sa intind o mana pentru a fi ridicat de jos.
  Oricat de lunga sau scurta este viata, sa traiesti indeajuns sa gusti din plin amaraciunea tradarii si otrava abandonului.
  Lanturile ce ma tin aici incep sa se sparga, imi intind aripile in noaptea asta cu speranta ca o sa am curajul sa zbor.
  Imi trec mana prin par si imi privesc dezgustat corpul. Imi reapar in minte subit umilintele, remarcile si rusinea indurate.
  "Tu nu esti barbat ! Fa-ne un bine tuturor si omoara-te ! Pleaca de aici, te-am dat uitarii si ne este mai bine fara tine !"
  Nu ... nu din nou.
  Strang cutitul puternic in mana, mai hotarat ca niciodata sa pun capat acestei mizerii numita viata.
  Simt cum inima bate sa iasa afara, stiind ce o asteapta si frenezia cum pune stapanire pe mine.
  -Fa-o lasule !
  Intr-o secunda am simtit taietura cutitului pe brat. Mana imi este inclestata pe cutitul plin de sage. Fata imi este inundata de lacrimi si simt ca sunt la un pas de a innebuni.
  Respir tot mai sacadat privind la taietura facuta, strangand puternic din dinti. Nu mai constientizez ce se intampla, altadata m-as fi oprit insa acum nu mai depinde de mine.
  -Ratatule, esti inutil ! Nici sa te sinucizi nu esti in stare!
  -TACI DIN GURA ! am strigat cu toate puterile, infingandu-mi cu ambele puteri cutitul in abdomen.
  Nu-mi vine sa cred ... stau prabusit in pat cu privirea spre usa. Totul dispare din jurul meu si imi simt corpul tot mai putin.
  Doare? Da, insa va disparea rapid, sper ...
  Respir tot mai greu, insa nu regret. Usa se deschide si te zaresc intrand. Nu te vad clar, insa stiu ca esti tu.
  Ma iei in brate si ma tii la pieptul tau, iti simt lacrimile cum imi uda chipul. Ce am facut ...
  Te vad tot mai in ceata, poate din cauza lacrimilor ce imi curg siroaie. Nu pot gesticula, nu pot scoate un sunet.
  Imi pare rau, ar fi trebuit sa imi dau seama. Totul este clar acum, imi amintesc.
  Tu esti motivul pentru care trebuie sa raman ...