I know I will die alone, but loved

  -Taie ! Acum !
  -Da ... Nu ! Lasa-ma te rog !
  -De ce insisti sa te agati de mizerabila ta existenta? Esti orb?
  -Nu stiu, simt ca imi scapa ceva. Oare asta sa fi fost tot?
  -Nu a fost niciodata nimic ! Tu nu meritai sa te nasti, sa ti se ofere viata asta. Nu este aici locul tau. Esti urat de toata lumea, familia te dispretuieste si te-a izgonit de acasa, nu ai reusit sa faci nimic cu viata ta mizerabila. Esti un nimeni si o stii bine, ai fost mereu singur !
  Simt cum siroaie de lacrimi imi inunda ochii obositi si imi umezesc sufletul uscat si obosit de atatea incercari. Avea dreptate, sunt un nimeni.
  Stau aici in pat inconjurat de lumanari aprinse, draperiile trase insa cu usa deshisa la incapere in speranta ca poate cineva va intra si ma va salva de la gestul extrem pe care am de gand sa-l savarsesc. Ce stupid, de parca e vreun mare ritual totul si cu siguranta nimeni nu isi mai da interesul pentru mine.
  Sunt cu cutitul in mana, recent ascutit pentru a evita orice situatie penibila si cu foile asternute in fata mea scrise de mine.
  Ce idiot am fost, chiar am crezut ca pot face fata? Am vrut ca toti sa ma asculte, sa ma citeasca, un gand maret si egoist, insa acum zace in fata mea in cenusa cu aripile frante.
  Nu am mai iesit afara de ceva vreme, am uitat cum este. Vag resimt sentimentul de a te bucura de orice raza de soare, orice frunza din natura si orice zambet aruncat de oameni.
  Imi este rusine si Dumnezeule cat urasc ce am devenit. Fortat sa las in urma totul, umilit si aratat cu degetul. Se pare ca pana la urma nu toti se nasc pentru a trai aici. Sunt cei puternici, indiferent ca sunt onesti sau de o rautate cutremuratoare si cei plapanzi pentru ca cei puternici sa se simta superiori si a-i lovi tot mai tare.
  Am incercat sa ma izolez de mediul asta ostil, sa ma refugiez in lunea mea unde sunt in siguranta, insa rautatea omului poate patrunde si distruge sufletul cuiva oriunde.
  Nu am intentiomat sa fiu o victima, doar sa atrag atentia si sa intind o mana pentru a fi ridicat de jos.
  Oricat de lunga sau scurta este viata, sa traiesti indeajuns sa gusti din plin amaraciunea tradarii si otrava abandonului.
  Lanturile ce ma tin aici incep sa se sparga, imi intind aripile in noaptea asta cu speranta ca o sa am curajul sa zbor.
  Imi trec mana prin par si imi privesc dezgustat corpul. Imi reapar in minte subit umilintele, remarcile si rusinea indurate.
  "Tu nu esti barbat ! Fa-ne un bine tuturor si omoara-te ! Pleaca de aici, te-am dat uitarii si ne este mai bine fara tine !"
  Nu ... nu din nou.
  Strang cutitul puternic in mana, mai hotarat ca niciodata sa pun capat acestei mizerii numita viata.
  Simt cum inima bate sa iasa afara, stiind ce o asteapta si frenezia cum pune stapanire pe mine.
  -Fa-o lasule !
  Intr-o secunda am simtit taietura cutitului pe brat. Mana imi este inclestata pe cutitul plin de sage. Fata imi este inundata de lacrimi si simt ca sunt la un pas de a innebuni.
  Respir tot mai sacadat privind la taietura facuta, strangand puternic din dinti. Nu mai constientizez ce se intampla, altadata m-as fi oprit insa acum nu mai depinde de mine.
  -Ratatule, esti inutil ! Nici sa te sinucizi nu esti in stare!
  -TACI DIN GURA ! am strigat cu toate puterile, infingandu-mi cu ambele puteri cutitul in abdomen.
  Nu-mi vine sa cred ... stau prabusit in pat cu privirea spre usa. Totul dispare din jurul meu si imi simt corpul tot mai putin.
  Doare? Da, insa va disparea rapid, sper ...
  Respir tot mai greu, insa nu regret. Usa se deschide si te zaresc intrand. Nu te vad clar, insa stiu ca esti tu.
  Ma iei in brate si ma tii la pieptul tau, iti simt lacrimile cum imi uda chipul. Ce am facut ...
  Te vad tot mai in ceata, poate din cauza lacrimilor ce imi curg siroaie. Nu pot gesticula, nu pot scoate un sunet.
  Imi pare rau, ar fi trebuit sa imi dau seama. Totul este clar acum, imi amintesc.
  Tu esti motivul pentru care trebuie sa raman ...