Noaptea
aceasta este animata de mirosul dementei iar aerul plin de mucegai inca imi
otraveste plamanii, sunt prins in inchisoarea asta .
In pamantul de sub mine misuna toti demonii
mei iar ferestrele batute in cuie nu lasa nici o raza de speranta sa intre, nu
este nici o iesire si ma intreb cum de azilul acesta a devenit locul meu de
tihna.
Degetele imi sangereaza pline de aschii si
pamant iar peretii zgariati din jurul meu imi amintesc de cate ori am incercat
in zadar …
Istoria se repeta la nesfarsit iar aceste
rani inca sunt vii, imi ard carnea si sufletul dar lectia nu va fi invatata
niciodata. Ca printr-o amintire chipul tau apare pretutindeni, ochii tai de
unde intunericul insusi izvoraste iar fantomele din jurul meu prind voci.
Mi-am distrus propria credinta si lumea-mi
este zguduita din temelii, imi doresc acum doar ca speranta sa ma abandoneze
odata. Imi este teama sa visez in continuare, sa ma intorc acolo unde spiritul
imi este macinat si strapuns de rusine, umilinta si dorinta, dorinta de a te
strange in brate cu pretul sufletului meu.
Am fost atat de aproape de sfarsit, mi-am
simtit propriul mormant in momentul meu de egoism, cauzat de tradarea mea.
In aceasta institutie suspin acum, atat de
rusinat sa ma mai trezesc dupa atata timp, toata viata am dat gres in
incercarea mea de a te proteja. Acum as dori ca tu sa te intorci macar o data,
doar ca sa-mi distrugi toata lumea.
Tot ce mi-am dorit a fost singurul lucru ce
nu l-am putut gasi. Crede-ma, am vrut mereu sa repar totul insa nu m-am
putut opri din a distruge pana la
temelii.
Unde sa merg de-acum cand atatea cuvinte au
fost nespuse … Voi cara aceasta povara in continuare, stand aici, fara cuvinte
iar peretii din jurul meu vor alunga lumina slaba si voi ramane singur, doar cu
mine … Voi fi bine, stiind ca undeva tu
traiesti si ai parte de tot ce nu ti-am oferit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu