Încă un pahar ... Și de data asta umple-l până apare lumina dimineții. Am pierdut șirul oricum și sunt beat însă doar așa o să trec și peste noaptea asta. Să știi barman, eu sunt omul pe care toți îl cheamă când vor să se distreze, cel care le menține zâmbetul pe buze și iar în ochii lor, clovnii ca mine nu sunt răniți, nu simt nimic, ci doar continuă să se măscărească.
Poate ar trebui să încep să trăiesc ca și cum ziua de mâine nu ar exista sau să iau primul cuțit și să-l înfig în inima asta nenorocită din start a€¦ Însă o să continui cu viața asta, e cel mai firesc lucru de făcut, nu ?Ajută-mă barman, încă unul, îți promit că după noaptea voi fi demult plecat. O să toastez fiecare pahar pentru fiecare ruptură, pentru fiecare tragedie din viețile muritorilor. Spune-mi, te gândești vreodată la vieților celor ca mine ce vin și își beau amarul aici ? Sigur că nu, nu ești plătit îndeajuns încât să dai doi bani pe așa ceva, și te înțeleg, pe bună dreptate.
Am obosit și am ajuns în barul tău în noaptea asta, mi-am dat masca jos pentru a putea respira și pentru a lăsa oamenii să mă privească.
Adevărul e că m-am distrus singur cu timpul, mi le-am făcut cu mâna mea, inimi frânte, trădări și încredere pierdută, dincolo de orice iertare. Aici cred că e locul unde pot să fiu sincer cu mine însumi, și de ce nu să o fac, poate în felul acesta o să ajung dimineață acasă.
Am iubit, barman, am iubit cu toată inima și cu toată ființă mea și am reușit într-un moment de nebunie să calc în picioare tot ce mi-a fost drag. Este de neiertat și poate asta este pedeapsa mea.
Am greșit în viața asta, cine nu a făcut-o, și m-am îndepărtat de tot iar așa am devenit carcasa ce o vezi în fața ta. Gol și sec pe dinăuntru însă vesel din cale afară în exterior. Și cine ar vrea oricum să aibă de-a face cu unul ca mine, de ce să asculte toate văicărelile mele când toți au viețile lor de trăit. Nu condamn pe nimeni, nu ar fi corect, însă noaptea asta e totul despre mine, vreau să râd, să fiu furios, să plâng, să agonizez fără să fiu judecat. Până la urmă orice om, oricât de dur sau frumos ar fi, plânge când are inima frântă.
Sunt mizerabil acum, niciodată nu m-am simțit atât de pierdut și nu reușesc să găsesc nici o cale în fața mea, nici o lumină de urmat, nici o voce de ascultat și iar constrângerile vin din toate părțile să fac ceva cu minunatul dar, viața. Și ce contează ce doresc, ce visez și la ce aspir, toate astea sunt prostii când le compari cu așteptările celorlalți.
Nu o să mă pot rupe niciodată de lucrurile ce am crezut că le-am lăsat în trecut, oricât aș încerca, oricât mi-aș dori. Poate că mintea mea mă îndruma greșit iar totul este doar un gând blocat în creierul meu. Cu timpul am ales să ascund câte puțin din adevăr, nu pot suporta să mă văd tot mai frânt.
Toată lumea ar trebui să aibă un moment de confruntare cu ei însăși și să înceteze să dea vina pe toți ceilalți pentru eșecurile lor pentru că vor urma această cale mereu și mereu.
Primele raze de soare se zăresc barman, e timpul să văd încotro mă voi îndrepta, departe de toată omenia şi nebunia mea.
