My Masquerade

    Încă un pahar ... Și de data asta umple-l până apare lumina dimineții. Am pierdut șirul oricum și sunt beat însă doar așa o să trec și peste noaptea asta. Să știi barman, eu sunt omul pe care toți îl cheamă când vor să se distreze, cel care le menține zâmbetul pe buze și iar în ochii lor, clovnii ca mine nu sunt răniți, nu simt nimic, ci doar continuă să se măscărească. 

    Poate ar trebui să încep să trăiesc ca și cum ziua de mâine nu ar exista sau să iau primul cuțit și să-l înfig în inima asta nenorocită din start a€¦ Însă o să continui cu viața asta, e cel mai firesc lucru de făcut, nu ?
   Ajută-mă barman, încă unul, îți promit că după noaptea voi fi demult plecat. O să toastez fiecare pahar pentru fiecare ruptură, pentru fiecare tragedie din viețile muritorilor. Spune-mi, te gândești vreodată la vieților celor ca mine ce vin și își beau amarul aici ? Sigur că nu, nu ești plătit îndeajuns încât să dai doi bani pe așa ceva, și te înțeleg, pe bună dreptate.
    Am obosit și am ajuns în barul tău în noaptea asta, mi-am dat masca jos pentru a putea respira și pentru a lăsa oamenii să mă privească.
    Adevărul e că m-am distrus singur cu timpul, mi le-am făcut cu mâna mea, inimi frânte, trădări și încredere pierdută, dincolo de orice iertare. Aici cred că e locul unde pot să fiu sincer cu mine însumi, și de ce nu să o fac, poate în felul acesta o să ajung dimineață acasă.
   Am iubit, barman, am iubit cu toată inima și cu toată ființă mea și am reușit într-un moment de nebunie să calc în picioare tot ce mi-a fost drag. Este de neiertat și poate asta este pedeapsa mea.
   Am greșit în viața asta, cine nu a făcut-o, și m-am îndepărtat de tot iar așa am devenit carcasa ce o vezi în fața ta. Gol și sec pe dinăuntru însă vesel din cale afară în exterior. Și cine ar vrea oricum să aibă de-a face cu unul ca mine, de ce să asculte toate văicărelile mele când toți au viețile lor de trăit. Nu condamn pe nimeni, nu ar fi corect, însă noaptea asta e totul despre mine, vreau să râd, să fiu furios, să plâng, să agonizez fără să fiu judecat. Până la urmă orice om, oricât de dur sau frumos ar fi, plânge când are inima frântă.   
   Sunt mizerabil acum, niciodată nu m-am simțit atât de pierdut și nu reușesc să găsesc nici o cale în fața mea, nici o lumină de urmat, nici o voce de ascultat și iar constrângerile vin din toate părțile să fac ceva cu minunatul dar, viața. Și ce contează ce doresc, ce visez și la ce aspir, toate astea sunt prostii când le compari cu așteptările celorlalți.
   Nu o să mă pot rupe niciodată de lucrurile ce am crezut că le-am lăsat în trecut, oricât aș încerca, oricât mi-aș dori. Poate că mintea mea mă îndruma greșit iar totul este doar un gând blocat în creierul meu. Cu timpul am ales să ascund câte puțin din adevăr, nu pot suporta să mă văd tot mai frânt.   
   Toată lumea ar trebui să aibă un moment de confruntare cu ei însăși și să înceteze să dea vina pe toți ceilalți pentru eșecurile lor pentru că vor urma această cale mereu și mereu.
    Primele raze de soare se zăresc barman, e timpul să văd încotro mă voi îndrepta, departe de toată omenia şi nebunia mea. 

The edge of the world

Simt ca am mai fost aici, de parca am cautat dinadins sa ajung din nou pe acest deal. Ce loc dezolant, calc in picioare plantele uscate in timp ce ma indrept spre singura casa de pe deal, cineva trebuie sa fie acolo sa imi spuna cum sa ma intorc unde trebuie.

Ce ciudat, norii nu se misca, de parca timpul a inghetat. Nimic nu are viata, nu este soare iar vantul nu adie, simt ca sunt intr-un tablou unde totul este superficial pictat. Privesc in jur si nu vad decat o ceata deasa ce inconjoara dealul ca si cum nu ar exista nimic dincolo.

Ajung la casa cu usa deschisa insa nu este nimeni. Pare parasita, cu geamurile sparte si murdare iar acoperisul este plin de gauri. Mobila este toata veche si distrusa, nu cred ca a mai trait cineva aici de cativa zeci de ani. Rasuflu greu, ce o sa fac acum ? Habar nu am incotro sa ma indrept , unde sunt si nici de unde vin.

Ies din casa iar undeva la marginea dealului vad o figura imbracata intr-o camasa de noapte alba, sper ca ma poate ajuta. Ajung la ea, insa nu pare sa ma fi auzit fugind, doar se uita intr-un punct fix in ceata ce inconjoara dealul. Simt ca am mai vazut-o candva, cu parul negru ce ii acopera umerii, chipul alb si ochii negri ce nu se misca.

-          - Ma poti ajuta, te rog ? Sunt pierdut, nu stiu unde ma aflu, nici ce este locul asta.

-          - Ai venit !Exclama fara sa se uite la mine. Stiam ca o sa revii !

-          - Sa revin ? Cand am mai fost aici ? Si de unde ma cunosti ?

-          - Mereu vii aici cand iti pierzi calea. Se intoarce spre mine zambind de parca m-ar fi cunoscut dintotdeauna. Iar eu te astept langa casa noastra.

Arata spre casa parasita de pe deal si sentimentul de confuzie ma copleseste. Nu am mai fost aici, sigur mi-as fi amintit insa totul pare atat de familiar, chipul ei, casa, dealul, ceata, tot ...

-          - Trebuie sa ma ajuti sa ajung unde trebuie, nu apartin aici.

-          - Dar unde apartii ? Unde vrei sa ajungi ? ma intreaba cu un zambat senin.

-          - Nu ... nu stiu ...

Privesc in jos mai pierdut ca inainte, unde ma grabesc sa ajung ? Nu imi amintesc nimic. Ma uit inca o data la chipul ei, apoi spre casa, poate ar trebui sa raman aici o vreme.

-          - Vino,  vreau sa-ti arat ceva !

Ma ia de mana vioaie si ma trage spre casa parasita. Cred ca nu am incotro, trebuie sa aflu unde sunt si ce se intampla, nu m-am simtit niciodata asa pierdut.

-          - Ce se intampla ? reusesc sa intreb in timp ce fugim. Ce-i locul asta si cine esti tu ?

-          - Vei afla imediat. Nu ai mai venit de ceva timp aici si de cand te astept ... Nu-i de mirare ca nu-ti amintesti,  s-au schimbat atatea.

Ma impiedic de o piatra si cad in genunchi iar o imagine imi apare in minte pentru o secunda, simt ca am mai facut asta, ca am mai fugit impreuna, ca abia reuseam sa respir.

Ridic privirea spre ea, nu imi spune nimic insa pare ca a inteles ce s-a intamplat. Ma ajuta sa ma ridic si ma indeamna sa fugim mai repede. Ajunsi langa casa, ma intoarce cu fata spre locul unde ne-am intalnit.

-          - Inchide ochii, iti promit ca in curand totul va fi clar pentru tine, pentru noi.

Intorc capul pentru a-i vedea chipul pentru cateva momente. Licarirea din ochii ei imi spun cat de mult a asteptat momentul asta.

Trag aer in piept si inchid ochii increzator iar ea mi-i acopera cu mainile. Trec cateva momente insa imediat incep sa aud vantul suierand si imi cuprinde tot corpul. Ea isi retrage mainile si deschid ochii.

Totul a prins viata in jurul meu, iarba este verde, florile pline de culori se joaca vii in bataia vantului iar cerul nu poate fi mai insorit. Toate simturile imi radiaza, ma intorc sa observ totul in jurul meu si vad casa ce arata de parca nu a fost niciodata parasita, iar pomul de langa ea inflorit si plin de viata.

-          -Ce s-a intamplat ? Cum ai facut asta ? intreb plin de uimire.

-          - Ai vrut sa stii ce este locul asta. Aici ai venit mereu in momentele de ratacire, in micul tau loc la marginea lumii. Asa a aratat mereu, plin de viata si protectiv insa cu timpul ai uitat.

Am uitat ... Intradevar, am uitat de existenta acestui loc, am uitat de ea, de mine, de tot. Nu am fost niciodata atat de pierdut, confuz, atat de lipsit de viata. Cum de nu am mai venit aici ? Era tot ce ma ajuta sa supravietuiesc.

-          - Imi amintesc acum, acesta era paradisul meu. Insa ce este cu noi ? Cu tine ?

Imi zambeste usor si ma mangaie pe fata.

-          - Eu sunt motivul pentru care nu ai mai venit aici si din cauza mea totul a murit. Tot ce apartine trecutului, trebuie sa ramana acolo. Insa tu m-ai adus mereu pretutindeni cu tine. Ar fi trebuit sa ma lasi in urma insa am luptat impreuna pentru dragostea asta, pentru un paradis imposibil impreuna si am continuat sa fugim pana ne-am distrus. Tu trebuie sa inveti cum sa fugi singur departe de-aici intr-un alt loc.

Acum vad ce ascundea in privirea ei, teama ca o sa trebuiasca sa plec din nou de-aici .

-          - Dar ... Abia ce ne-am regasit. Nu vreau sa plec inca si nu vreau sa te las aici.

-          - Nimeni nu vrea asta .. Doar inchide ochii si nu te gandi la asta.

Ma ia in brate si incepem sa dansam pe dealul acoperit de flori iar totul se invarte in jurul nostru. Nu-i nevoie de muzica sau ritm, corpurile noastre sunt in armonie cu intreaga natura din jurul nostru. Mainile-i reci ma strang mai tare in brate iar corpul imi este tot mai alert. Nu ii pot simti bataile inimii, insa si eu o tin mai aproape de mine. Petalele florilor se desprind si ne inconjoara, stim amandoi ca la sfarsitul acestui dans totul se va sfarsi.

Vantul adie tot mai incet si ma desprind din imbratisarea ei.  Privim unul la celalalt, in curand toata frumusetea din jurul nostru va muri.

Ii mangai incet chipul, nu vreau sa ii dau drumul.

-          - Daca as putea sa intorc blestemul asta numit timp, as face-o. Insa, uite-ne tot aici ...

-          - Noi doi suntem doar stele cazatoare. Amandoi avem locul nostru in timp, insa nu aici, nu acum.

Imaginea ei incepe sa dispara si as vrea sa o imbratisez din nou insa vantul o poarta tot mai departe de mine.

Trebuie sa fug spre un alt capat de lume, sa incerc sa imi gasesc un alt loc. Cu pasi repezi ajung la ceata ce acopera dealul si ma intorc sa privesc pentru ultima data casa noastra.

A fost odata ca niciodata ...

Fading Star

  Inca un fulg pe trupul meu amortit. Cum de am ajuns iar aici? Am incercat sa ocolesc aceasta iarna, sa o ascund insa sunt acum in mijlocul viscolului.
  Unde sunt acum cand ai nevoie de ei? Vindecatorii, cei cu credinta puternica in mainile carora mi-am incredintat adevaratul eu, de ce au fugit?
  In blestemata mea lume ce am creat-o pentru mine simt ca ma intoxic acum, ca nu-mi mai apartine nimic. Las ultima mea lumina in urma pentru a traversa viscolul si intunericul inca o data in speranta ca ma voi trezi din nebunie la timp.
  Nu vreau sa privesc inainte ... Nu mai vreau, nu imi mai pasa, voi trece singur asa cum am facut-o mereu. Vantul violent, gheata ce imi raneste chipul, lumina obscura si vajaitul puternic, uitasem cum este acasa ...
  Aici este si lacul inghetat langa care am stat atata timp, hranindu-ma cu amintirile de odinioara. Nenorocita gheata ce mi-ai oglindit dorintele si m-ai inghetat pe dinauntru.
  Imi vad chipul aici inca o data, cat am incercat sa te trezesc, visatorule naiv ... Acum esti cu ambitia pierduta si visul ingropat.
  Nu ma voi uit inapoi, am intors spatele acestei fantezii stupide. Am sa iert durerea inca o data, rusinea,  grijile caci macar atat am invatat si am sa ma iert pe mine. Fara regrete, ma eliberez de vina, de ura, de credinta.
  Privesc cum o stea stralucitoare se stinge incet in urma mea, cuprinsa de durerea si intunericul din lumea asta insa oricat de greu e de suportat viscolul acesta de fiecare data, o sa imi pastrez flacara aprinsa si steaua mea mai radianta ca niciodata. Nu conteaza ca a ramas singura pe cer, e steaua mea.
  Din buzunar scot semintele sperantelor mele cele voi planta langa acest lac inghetat. Veti creste sub zapada dragele mele iar cand totul se va sfarsi si veti inflori, am sa ma intorc dupa voi caci atunci voi avea cea mai mare nevoie de voi.
  Cu spiritul liber, incotro ma indrept acum?
  Nu am simtit niciodata sfarsitul atat de aproape. Probabil toti avem un sfarsit mai apropiat sau indepartat insa depinde de fiecare dintre noi daca va fi si un nou inceput.

Asylum

Noaptea aceasta este animata de mirosul dementei iar aerul plin de mucegai inca imi otraveste plamanii, sunt prins in inchisoarea asta .

   In pamantul de sub mine misuna toti demonii mei iar ferestrele batute in cuie nu lasa nici o raza de speranta sa intre, nu este nici o iesire si ma intreb cum de azilul acesta a devenit locul meu de tihna.

   Degetele imi sangereaza pline de aschii si pamant iar peretii zgariati din jurul meu imi amintesc de cate ori am incercat in zadar …

   Istoria se repeta la nesfarsit iar aceste rani inca sunt vii, imi ard carnea si sufletul dar lectia nu va fi invatata niciodata. Ca printr-o amintire chipul tau apare pretutindeni, ochii tai de unde intunericul insusi izvoraste iar fantomele din jurul meu prind voci.

   Mi-am distrus propria credinta si lumea-mi este zguduita din temelii, imi doresc acum doar ca speranta sa ma abandoneze odata. Imi este teama sa visez in continuare, sa ma intorc acolo unde spiritul imi este macinat si strapuns de rusine, umilinta si dorinta, dorinta de a te strange in brate cu pretul sufletului meu.

   Am fost atat de aproape de sfarsit, mi-am simtit propriul mormant in momentul meu de egoism, cauzat de tradarea mea.

   In aceasta institutie suspin acum, atat de rusinat sa ma mai trezesc dupa atata timp, toata viata am dat gres in incercarea mea de a te proteja. Acum as dori ca tu sa te intorci macar o data, doar ca sa-mi distrugi toata lumea.

   Tot ce mi-am dorit a fost singurul lucru ce nu l-am putut gasi. Crede-ma, am vrut mereu sa repar totul insa nu m-am putut  opri din a distruge pana la temelii.

   Unde sa merg de-acum cand atatea cuvinte au fost nespuse … Voi cara aceasta povara in continuare, stand aici, fara cuvinte iar peretii din jurul meu vor alunga lumina slaba si voi ramane singur, doar cu mine … Voi fi bine, stiind ca undeva  tu traiesti si ai parte de tot ce nu ti-am oferit.

A verse in need

  Uite-ma inca o data aici, pe podeaua uda si rece, langa semineul stins in care carbunii arsi de noi inca fumega. Privesc la cutia muzicala pe care am pastrat-o de la tine, plina de praf si zgarieturi.

  Nu-mi pot muta privirea de pe ea si respir tot mai adanc, este frig in aceasta incapere iar umezeala alunga tot ce inseamna caldura. Pe spatele cutiei este o cheita ruginita si imi fac curaj sa o rasucesc de trei ori …  cortina se strange, razele de luna ilumineaza inca o data superbul spectacol. Melodia blanda inunda camera cu caldura si sentimentul de protectie nu a fost niciodata mai coplesitor.

  Culorile melodiei picteaza totul in jurul meu iar eu ma simt aprins din nou. Totul capata viata in jurul meu , focul din semineu arde din nou cu flacari pasionale iar umbrele-i se joaca pe peretii incalziti din nou.

  Aici, in fata semineului, stam noi doi, in poala ta mi-am odihnit capul si ne-am daruit celuilalt. Ating locul unde stiu ca chipul tau se afla, chipul bland ce-l voi adora mereu  si totul apare in fata mea , din nou, doar noi doi, un singur suflet si o singura suflare.

  Focul trosneste in semineu iar flacarile noastre ne mistuiesc in continuare. Doamne, te pot privi din nou, esti aici cu aceeasi ochi sclipitori …

  Inainte sa te pot apuca de mana, melodia se termina iar totul revine la raceala si umezeala dinainte iar eu sunt in cenusa ce a ramas din noi. Cu ochii plini de lacrimi, caut sa te vad din nou, chiar de m-ar costa tot ce a mai ramas din mine, tot ce mai zace plapand in asteptarea ta. Voi sta aici zambind ca un clovn pana cand spectacolul se va termina iar tot ce se va auzi in continuare va fi acelasi cantec al inimii marete ce tanjeste dupa tine.

  Stiind ca te voi gasi din nou acolo, imi voi petrece restul vietii ascultand aceasta melodie plina de regrete. Intorc inca o data cheia cutiei muzicale si spectacolul incepe iar…. si iar …. si iar ...

Rest calm

Un zmeu pluteste usor pe cerul gri iar el inca viseaza la toate cele ce le-a pierdut candva. Pe acest tarm, copilul meu priveste valurile cum spala stancile iar toate simturile ii sunt rascolite.

A fost un drum lung dragul meu, nu am mai intalnit o inima atat de blanda ca a ta, ai lasat urme adanci in urma si ai sangerat mult insa ai ajuns la capat.

Atatea amintiri dainuiesc inauntrul tau, iti zambesc si te cheama sa revii acasa pentru a potoli furtuna starnita in adancul tau.

Iti amintesti umarul pe care ti-ai odihnit capul, aici unde v-ati jurat eterna iubire? Care este culoarea cantecului vostru? Unde a disparut toata mireasma voastra? Ce ape plang acum lacrimile voastre?

Stiu ca tanjesti dupa vremurile trecute, insa nu doresti credinta sau intelepciune, inocenta e ce inima ta suspina dupa. Ai strigat mereu la ceilalti sa inceteze, sa nu mai spuna ca inteleg cum te simti, prin ce treci tu, cum ar putea cineva sa stie asemenea lucru? Ei iti spun cu totii sa fii tu insuti dar cum poti cand nici tu nu stii cine esti?

Spune-mi, ce-ti doresti tu copilul meu? Comorile de nepretuit din intreaga lume, creaturile de neimaginat sa le intalnesti sau pentru un minut doar sa traiesti, sa mai simti totul pentru care s-a meritat sa plangi si sa razi?

Simte vantul ce te inconjoara pe aceasta stanca si priveste cum fantomele trecutului danseaza langa tine. Uite, acolo este inima ce ai promis sa o iubesti toata viata si chiar de ai vrut sa te ascunzi de ea, i-ai ramas loial cu sufletul, inima ce te-a facut sa crezi in lumea ce ai vrut sa o creezi. Ai vrea sa o strigi sa revina, sa ramana langa tine pana cand totul se va intuneca pentru totdeauna iar linistea e tot ce va domni.

Frumos, atat de timid cum esti, nu-ti pierde niciodata blandetea, mangaie in continuare obrazul pe care l-ai lovit si sterge lacrimile ce le-ai starnit.

Nu mai sta aici, ridica-te si fugi acasa copilul meu, acolo unde toti te asteapta sa te intorci cu drag, le este dor de tine, lasa grijile si joaca-te, nu trebuie sa te temi de nimic, nu-i nici o frica in a visa.

Eu insumi am vrut sa devin un barbat-copil decent insa tot ce a ramas din mine sunt doar oglinzi sparte si fum, am daruit tot ce nu am meritat sa primesc.

Odihneste-te acum si adu-ti aminte …

The Promise

Istorie, amintiri si promisiuni ... Sunt tot ce ma inconjoara acum, ma coplesesc, ma aduc la pamant si-mi readuc ranile la suprafata ce candva le-am acoperit pentru a ma convinge ca totul va i bine in timp.
Cicatricile ma dor, ustura cu agonie si lacrimi, nu am avut timp sa ne luam la revedere, sa te privesc pentru ultima data. Unde suntem acum? Este o neliniste continua ce ma framanta, uneori ma intreb de ce mai sper ... si totusi ...
Promisiunile facute intre noi au devenit probabil un blestem in cele mai intunecate momente din vietile noastre.
Te-am avut aproape, simtandu-ti bataile inimii langa a mea insa te-am lasat sa pleci ... sper ca te vei intoarce la mine intr-o zi, am sa te astept pana iti vei aminti.
Zilele trec dureros de greu insa ma amagesc ca nu va fi nimic in zadar. Am incercat sa ma tin departe de tine, stiind ca ti-as putea ceda cu usurinta, inca aud cuvintele tale neincetat si simt cum eforturile sunt in zadar.
Linistea este prea violenta pentru mine, vei ramane alaturi cand te voi ruga? Vei fi acolo inca o data?
Simt ca este mai mult decat destinul ce ne tine inca apropiati insa prea departe sa ne putem atinge.
Am ramas aici cu timpul si astept privind amintirile ce ma alina, locul unde iti pot auzi vocea, iti pot vedea chipul si iti pot simti caldura.
Nu este decat liniste si intuneric in jurul meu, nici o lumina sa ma ghideze si simt cum picioarele mi-au obosit pe aceste bucati de sticla.
As vrea sa te am aici, sa stiu ca totul este real, esti tot ce sper si ador ... Timpul a fost impotriva mea, a luat tot ce aveam mai bun si m-a lasat singur, asteptandu-te sa spargi aceste lanturi.
Tot ce ar fi trebuit sa fie pierdut este inca aici, mai dureros si puternic pe zi ce trece si ma omoara.
Oftez usor si ma uit in jur sa te aud strigandu-mi numele, sa stiu ca esti aici pentru un moment. Avem atatea de impartasit, amintiri ce doar noi le avem si doar atingerea ta imi poate readuce culorile la viata.
Astept ziua cand vei fi inapoi unde apartii, as trece granita timpului, lasand ziua de azi in trecut pentru a fi cu tine.
Cu timpul, aceasta poveste va ramane o parte din noi iar eu voi ramane in asteptarea sarutului iubirii adevarate.
Mi-ai promis ca vei fi aici inca o data iar eu am crezut, mereu voi crede ...
Te rog sa nu ma mai lasi sa plec ...